Povestea noastră

INIȚIATIVA GRUPULUI DE STUDIU AL FILOSOFIEI BUDISTE (februarie 2017)

În februarie 2017 ia naștere “Grupul de studiu al filosofiei budiste” care își propunea studiul celor 6 volume ale seriei “The Foundation of Buddhist Thought” de Geshe Tashi Tsering. După un an de tatonări legate de înființarea unui Centru spiritual de retragere în Munții Apuseni, concluzia firească era să se înceapă cu organizarea de activități în oraș pentru a afla în ce măsură există interes legat de studiul și practica budismului.

Grupul de studiu și-a desfășurat activitatea între 4 februarie și 29 mai 2017, fiind organizat de Marius împreună cu Kerry Prest (directorul Centrului Budist Jamyang din Leeds) care a predat prin Skype primul volum al seriei FBT precum și meditații budiste. Întâlnirile erau bilunare constând în sesiuni de predare urmate de grupuri de discuții și practică. Le mulțumim aici atât celor care au participat cât și celor care ne-au găzduit. Cu ajutorul lor am reușit să strângem în acest interval fonduri pentru o mică bibliotecă budistă și să organizăm prima vizită a Venerabilei Robina Courtin la Cluj în 29 mai 2017.

VIZITA VENERABILEI ROBINA COURTIN LA CLUJ (29 Mai 2017)

La cele două prelegeri ale Ven. Robina organizate la Biblioteca Centrală Universitară au participat cca 150 de persoane, fiind un mare succes. Deși Venerabila a rămas doar o zi la Cluj, această întâlnire a avut un impact hotărâtor asupra modului în care urma să ne dezvoltăm. A fost o zi foarte intensă unde s-au discutat în general toate detaliile necesare: viziunea, obiectivele, organigrama, programul și strategiile financiare. Tot ceea ce a urmat a fost doar să punem în practică sfaturile Venerabilei Robina. Îi mulțumim pentru ghidarea continuă și îi rămânem profund îndatorați.

Au urmat o serie de întâlniri lunare numite “Buddhism Social Club” unde am discutat despre viitoarele activități ale centrului, despre felul în care se pot implica cei interesați, despre fondarea unui ONG, despre o viitoare chirie și despre revista ce urma să o lansăm odată cu inaugurarea centrului la Cluj.

PRIMUL SEDIU ȘI INAUGURAREA CENTRULUI BUDIST TARA VERDE (30 septembrie 2017)

Nu am reușit să lansăm o revistă, însă am reușit ca la data de 1 septembrie 2017 să luăm o chirie pe str. Tipografiei pe care să începem să o amenajăm iar la scurt timp să înființăm Asociația Centrul Budist Tara Verde (nume sugerat de Venerabila Robina Courtin). Le mulțumim mult celor care au contribuit cu sprijin financiar, logistic etc la dezvoltarea centrului, încă de pe atunci.

Inaugurarea Centrului a avut loc la 30 septembrie 2017, eveniment în cadrul căruia l-am invitat la Cluj pe Kerry Prest. Au fost organizate sesiuni de învățături și meditație, o serie de workshopuri despre viitorul centrului, o prezentare Feng Shui a lui John Groeneveld și o seară de meditație cu boluri tibetane cu Simona Cornea.

Au urmat o serie de evenimente organizate regulat de către facilitatori dedicați centrului: Grupuri de discuții și meditații budiste, Cursuri de yoga, Lunchtime Meditation, Vegetarian cooking, Proiecții de Film și altele. Multe mulțumiri principalilor facilitatori de atunci: Luisza, Ruxi, Marius, Călin și Grupului de Yoga Tibetană. Am experimentat în această perioadă felul în care am putea să ne descurcăm singuri, posibilitățile de organizare și reacția celor care ne-au vizitat.

ADERAREA LA FPMT CA “CENTER OF WHITE MAHAKALA STUDY GROUP” (15 Decembrie 2017)

Centrul nostru devine formal parte din “Fundația pentru Prezervarea Tradiției Mahayana” (FPMT) datorită bunăvoinței lui Lama Zopa Rinpoche care acceptă aderarea noastră la organizație ca și Grup de Studiu și ne dă numele de “White Mahakala”. Din acest moment centrul intră într-o perioadă de probă în relație cu FPMT sub ghidarea Centrului Budist Jamyang din Leeds și a Venerabilei Robina Courtin, avându-l ca director spiritual pe Lama Zopa Rinpoche și coordonator de grup pe Marius. Acest lucru a însemnat în primul rând accesul la programa educațională și profesorii acreditați ai organizației precum și conectarea la alte grupuri de studiu budiste din țară (Pitești, București și Iași).

Au urmat o serie de cursuri și evenimente organizate la Centru: Cursurile online “Meditations for Emotional Balance” cu Kerry Prest, “Buddhism in a Nutshell” cu Mike Murray, “Meditation 101” cu Andrew Asquit, Cursul onsite “Discovering Buddhism” cu Anne Pleșuvescu, Evenimentul “Înțelepciunea tibetan-budistă în viața de zi cu zi” și lansarea de carte “Calea conducătorului, de Sfinția Sa Dalai Lama” cu Anne Pleșuvescu.

De asemenea, am continuat și diversificat evenimentele regulate la centru oferind: Cursul “The 4 Noble Truths”, Grupuri de meditație, Cursuri de yoga, Seri de film, Community Meetings și Expoziții caritabile.
Mulțumiri celor implicați în această perioadă ca facilitatori, voluntari și membrii cotizanți: Ruxi, Bogdan, Alta, Oana, Daniela, Lucian, Ioana, Calin, Delia, Mandala Tales, Bookstory și mulți alții.

AL DOILEA SEDIU, CONECTAREA CU MĂNĂSTIREA NALANDA ȘI VIZITELE CĂLUGĂRILOR DIN TRADIȚIA TIBETAN BUDISTĂ (Mai 2018 – Mai 2019)

Perioada septembrie 2017 – mai 2018 a fost o perioadă de experimentări legate de toate aspectele necesare organizării unui Centru budist care au dus la ajustări importante. Începând cu luna mai 2018 centrul se mută într-un nou sediu mai potrivit nivelului evenimentelor organizate și începe să implementeze o nouă structură a programului care presupune invitarea la fața locului a unor călugări din tradiția tibetan-budistă precum și a unor profesori laici acreditați de FPMT. O nouă echipă de voluntari începe să se formeze încă din momentul amenajării noului sediu, eforturile organizaționale fiind simțitor mai bine concertate. Conectarea cu mănăstirea Nalanda din Franța este cea mai importantă realizare a acestei etape pe lângă vizita lui Geshe Sherab, primul geshe care ne-a vizitat până în prezent. De asemenea, acum este momentul când, odată cu încuviințarea construirii unei Stupe în Munții Apuseni de către Lama Zopa Rinpoche, Centrul reia preocuparea pentru dezvoltarea Centrului spiritual de Retragere.

Pe lângă cursurile regulate, ne-am bucurat în această perioadă de vizitele lui Geshe Sherab din Nepal, a Venerabililor Gyaltsen și Tendar, a profesorilor Mike Murray și Anne Pleșuvescu care au predat despre compasiune, meditație, bodhicitta, înțelepciunea budistă și legătura dintre budism și psihologia occidentală. Evenimentele mari le-am organizat și în afara centrului și le mulțumim pentru colaborare celor de la Urania și Bookstory. Grupul de meditație ia o formă mai organizată datorită sprijinului acordat de Amalia, Lucian și Alex dar și o direcție de mindfulness, dând tonul laturii de activități seculare ale Centrului.

CONTURAREA UNUI NUCLEU ORGANIZATORIC ȘI STRUCTURAREA ACTIVITĂȚILOR PENTRU A DEVENI UN CENTRU FPMT PROPRIU-ZIS (Mai 2019 – prezent)

A doua vizită a Venerabilei Robina în mai 2019 a fost momentul unei evaluări a situației centrului în vederea pregătirii următorului pas, cel de a deveni un Centru FPMT propriu-zis. În această perioadă, Centrul urmărește sistematic atingerea a trei obiective principale: conturarea rolurilor necesare în organizare, a strategiei financiare și structurarea programului activităților.

Centrul beneficiază de pe acum de un nucleu organizatoric format din voluntari pe termen lung: Marius – coordonatorul centrului, Anca – managerul finanțelor, Elena – print și design. Le mulțumim pentru eforturile făcute acum în organizare lui Cleopatra, Călin, Miruna, Ruxi, Cristina, Vasile și alții. Principalul lucru legat de finanțe este dezvoltarea unui sistem de membership pe baza unor donații lunare regulate, numărul susținătorilor constanți crescând până la 15 membrii. Activitățile sunt gândite după un program sistematic care presupune invitarea de profesori o dată la două luni, incorporând evenimente care să dezvolte proiectul construirii Stupei și Centrului spiritual de retragere pe terenul din zona Valea Drăganului din Munții Apuseni. În această perioadă avansează și colaborarea cu celelalte grupuri de studiu din țară, lucrând împreună la organizarea vizitelor profesorilor de peste hotare.

Alături de Ven. Tendar și Ven. Gyaltsen, încă doi călugări de la mănăstirea Nalanda devin profesorii noștri constanți: Ven. Tharchin și Ven. Gendun, iar temele predate sunt abordate sistematic de la concepte de bază în budism la subiecte mai avansate. Evenimentele mari sunt gândite pentru un public mai larg, dar și pentru grupuri mai restrânse, cu preocupări de studiu și practică pe termen mai lung.

Proiectul stupei intră în linie dreaptă odată cu obținerea unei burse în urma participării la programul FPMT “Merit Box”. Sunt organizate evenimente de prezentare, deplasări pentru a vizita alte stupe și a strânge informații. Cu ajutorul organizației “Stupa Onlus” din Italia și a artistei Mirela Ivanciu proiectul este dus mai departe prin formarea unei echipe și organizarea de workshopuri pentru a crea ingredientele necesare umplerii Stupei.

Centrul Budist "White Mahakala" FPMT Study Group | 2020 | Developed by Bluzz Version